Investment Advisor & Consultant financiar companii
Cu peste 20 de ani de experiență în piețele financiare, Cristi Tudorescu a fost Head of Research al Tradeville între 2003 – 2008, axându-se pe piețetele de acțiuni și obligațiuni de la București și din Europa Centrală și de Est.
A condus companii de asset management, iar în prezent este Investment Advisor pentru câteva fonduri de investiții care plasează in actiuni listate, atât la Bursa de Valori București cât și pe piața din SUA.
Ca trainer, el a instruit până acum mai mult de 1000 de profesioniști în investiții și în evaluarea acțiunilor, în programe de autorizare a consultanților de investiții, a traderilor și brokerilor de pe piața locală.
Cristi Tudorescu va susține cursul “Investiții în Acțiuni”.
Învață strategii practice de economisire, investiții și de gestionare a finanțelor personale, cu ajutorul unora dintre cei mai experimentați practicieni din România.
ÎNSCRIE-TE ACUM